AMINTIRE DIN DECEMBRIE

Stau si ma intreb ce sa scriu, sunt prea plictisit ca sa gandesc, sunt prea plictisit ca sa invat ceva pentru facultate.Evenimente se petrec in viata mea, dar parca niciunu nu mai e important.Cred ca sunt in cadere libera, cad de undeva de foarte sus, dar ma gandesc ce se va intampla cand voi ajunge jos...ce impact va fii?

Da stiu, ii luna decembrie, toata ameteala ma cuprinde, tot ce inseamna decembrie: cadouri, colinde, familie, craciun, prieteni si daca ii sa fie si zapada.
Ma gandesc la copilarie, ce insemna decembrie atunci...wooow, insemna mult mai mult decat acum, insemna fericire, cred ca eram cel mai fericit copil.O data m-am trezit am fugit la mama sa-i spun ca peste trei luni vine craciunul...eram in septembrie:))

Imi amintesc cum faceam oameni de zapada cu toti prietenii mei, imi amintesc cum ma pregateam pentru ajunul craciunului cand asteptam sa vad cea mai stralucitoare stea pe cer.
Foarte multe amintiri de decembrie sunt legate de tata, cum il asteptam sa aduca bradul si nu orice brad cel mai mare pe care il gaseste, asa ii spuneam cu o seara inainte.Parca il vad pe tata imbracat foarte gros cu o caciula neagra tinand un brad mare in ambele maine si intrand in casa primul lucru pe care il facea era sa ma i-a in brate.Urma bineinteles sa-l impodobim, eu tata si surorile, mama nu avea rabdare:))...eu abea asteptam sa fie gata sa pot sa-l arat copiilor ce brad frumos am eu, cel mai mare pe care l-a gasit tata.

Tot in decembrie, era deja traditie la noi ca in fiecare seara mama sa ne spuna o poveste, eram cu toti foarte atenti la ea, tata o mai corecta pentru ca mama stia foarte multe povesti si le mai incurca:)), dar tot mama avea un dar sa povesteasca, eram in lumea aceea din poveste, uitam de lumea reala, imi doream sa cunosc personal eroii povestii.
Chiar si acum mai am desenele pe care le faceam in fiecare zi, imi placea sa desenez, normal tematica fiind iarna.

Si acuma simt acelas lucru, doar ca simt in trecut, simt ca ceva lipseste, simt ca intre mine si glasul mamei sunt cateva mii de km, intre mine si tata sunt foarte multi oameni, intre mine si surorile mele sunt foarte multe ganduri, intre mine de acum si eu cel de atunci exista maturitatea...inca sunt in cadere, vreau sa adorm sa nu simt cand voi ajunge sa ma lovesc de pamant...vreau sa adorm...

STRIGAT

Eram pe drum, ma grabeam sa ajung. O umbrela cam mica si o pereche de casti ma cam incomodeaza, parca ma cam tin in urma, dar nu pot intarzia ii foarte important pentru mine.Ploua foarte tare, degeaba aveam umbrela, simt cum apa ajunge la piele, dar eu tot ma grabesc, toata lumea se grabeste, imi suna telefonul, raspund...am reusit sa ma ud si mai tare.O masina cam grabita si ea trece pe langa mine, normal ca m-a udat si mai tare...nu, nu conteaza, merg mai departe.

In sfarsit ajung...ajung si-mi pare rau ca ajung, era mult mai emotionant pe drum, acum pare atata de banal. Era o noapte ploioasa de noiembrie, o noapte in care mi-am dat inco o data seama ca nimic din ceea ce fac, nu fac cum trebuie, dar ma simt bine asa...de fapt incerc sa ma simt bine. Asta is eu, incerc sa fac viata cum vreau eu, cum ziceam unui prieten, o privesc cu alti ochii.Candva mai demult am zis ca nu are rost sa filozofesc atata, ci mi-am promis atunci ca o sa fac din fiecare zi, o zi fericita...cateodata reusesc.

Multe schimbari au avut loc in viata mea, familie, scoala, prieteni, unele in bine, altele in rau...inca mai apelez la masca pentru a demonstra lumii cine sunt, de a demonstra lumii defapt cine nu sunt ci, cine as vre sa fiu.
Cine sunt eu, cine is oamenii aceeia care cred ca fac parte din viata mea?
Eu...sunt doar un om care cauta fericirea, poate fericirea ma cauta si ea pe mine, dar amndoi am luat-o pe drumuri grsite, ei cine sunt?...sunt prieteni?...sunt familia?...sunt doar proiectii ale mele, ganduri care cauta un loc unde sa se aseze, singur nu pot...ii prea mult pentru mine.

Trenul pleaca din gara, eu am ramas in urma...astept urmatorul tren.