Eram pe drum, ma grabeam sa ajung. O umbrela cam mica si o pereche de casti ma cam incomodeaza, parca ma cam tin in urma, dar nu pot intarzia ii foarte important pentru mine.Ploua foarte tare, degeaba aveam umbrela, simt cum apa ajunge la piele, dar eu tot ma grabesc, toata lumea se grabeste, imi suna telefonul, raspund...am reusit sa ma ud si mai tare.O masina cam grabita si ea trece pe langa mine, normal ca m-a udat si mai tare...nu, nu conteaza, merg mai departe.
In sfarsit ajung...ajung si-mi pare rau ca ajung, era mult mai emotionant pe drum, acum pare atata de banal. Era o noapte ploioasa de noiembrie, o noapte in care mi-am dat inco o data seama ca nimic din ceea ce fac, nu fac cum trebuie, dar ma simt bine asa...de fapt incerc sa ma simt bine. Asta is eu, incerc sa fac viata cum vreau eu, cum ziceam unui prieten, o privesc cu alti ochii.Candva mai demult am zis ca nu are rost sa filozofesc atata, ci mi-am promis atunci ca o sa fac din fiecare zi, o zi fericita...cateodata reusesc.
Multe schimbari au avut loc in viata mea, familie, scoala, prieteni, unele in bine, altele in rau...inca mai apelez la masca pentru a demonstra lumii cine sunt, de a demonstra lumii defapt cine nu sunt ci, cine as vre sa fiu.
Cine sunt eu, cine is oamenii aceeia care cred ca fac parte din viata mea?
Eu...sunt doar un om care cauta fericirea, poate fericirea ma cauta si ea pe mine, dar amndoi am luat-o pe drumuri grsite, ei cine sunt?...sunt prieteni?...sunt familia?...sunt doar proiectii ale mele, ganduri care cauta un loc unde sa se aseze, singur nu pot...ii prea mult pentru mine.
Trenul pleaca din gara, eu am ramas in urma...astept urmatorul tren.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu